Logo nouRO IAA school

Spatial talk cu Andra Negru, CEO Mavericks și absolventă a Modulului Digital #13

Meet Andra Negru. De 6 ani alături de Mavericks. The Agency, și de aproximativ 1 an la bordul navei, ca General Manager, preluând funcția de la Dragoș Smeu 👏 Un om super deschis și pasionat de ceea ce face, dornică să împărtășească din know-how-ul acumulat și să pună umărul la dezvoltarea industriei, prin susținerea noilor generații, Andra ne-a povestit despre rolul ei alături de Mavericks, despre participarea la Școală și despre cum, umăr la umăr, putem susține educația din marketing și comunicare 🚀

Ne-a făcut o reală plăcere să o avem alături, pe Zoom, la ediția #13 a Modulului Digital.


🔛 Înscrierile la Modulul Strategie de Marketing și Comunicare Digitală sunt deschise până pe 7 octombrie.


Când ai început modulul #13 de la Strategie de Marketing și Comunicare Digitală abia începuseși rolul de GM al Mavericks. A few months later, cum e?

Daa, este corect 🙂 A fost o perioadă foarte faină pentru mine, am preluat rolul acesta înainte de Q4, deci pot să spun că am prin câteva evenimente majore din viața Mavericks și a clienților noștri: Black Friday, am deschis un birou nou în Brașov, am făcut Performance School (unul dintre cele mai importante proiecte ale noastre) și toate aceste experiențe au fost noi pentru mine sau privite dintr-un unghi total nou pentru mine. A fost o super provocare, dar și o experiență extraordinară pentru care sunt recunoscătoare. Revenind la întrebare, simt că a few months later sunt mai sigură pe mine și pe experiența pe care am acumulat-o și văd anul ce a trecut ca pe o experiență foarte faină de învățare. 

Cum a fost pentru tine experiența de la Modulul Digital la Școala IAA, ultimul modul pe care l-am ținut online?

A fost o experiență completă de învățare, dar și una complexă. Experiența mea la Modulul de Digital s-a suprapus, așa cum spuneai și tu, cu preluarea noului meu rol în agenție, așa că pentru mine a fost și un exercițiu de organizare foarte bun. Am delimitat foarte clar timpul alocat pentru curs și timpul pentru job, astfel încât experiența pe care o am aici să fie pe bune 🙂

Mi-a plăcut mult să particip la  Modulul Digital, asta pentru că finally, am văzut o structură pe care să o aplic pe mai departe, iar toate gândurile pe care le aveam în minte au căpătat poate o formă mai clară pe care am putut să lucrez pe mai departe. Cred că dacă vrei să te bucuri de toată experiența și de conținutul predat e nevoie să participi la curs și când zic participi mă refer la participare activă și mai ales să ai deschiderea necesară să asculți și accepți și alte puncte de vedere.

Chiar dacă o parte din informațiile pe care le-am parcurs în cadrul școlii le știam deja, pe mine m-a ajutat extrem de mult interacțiunea cu profesorii și restul colegilor din școală: să aud care sunt experiențele lor, să văd cum procedează ei în anumite contexte și mai ales să fac cunoștință cu industria, dincolo de etichetele de agenție / client pe care le avem. 

Care ar fi unul sau câteva gânduri top of mind pe care le-ai păstrat cu tine după Școală?

Cred că îmi e greu să aleg ceva anume, dar aș puncta că pe lângă conținut, experiența la Școală îți oferă și alte perspective față de cele pe care le ai deja. Am avut ocazia să lucrez în echipă cu oameni cu roluri diferite, din companii diferite sau cu background diferit de al meu, iar asta m-a ajutat mult să văd lucrurile și din alt unghi. Eu am background de performance, zonă care poate nu e atât de creativă și în care de cele mai multe ori se vorbește despre cifre 🙂

Am avut ocazia să aflu cum se văd de partea cealaltă rapoartele trimise, să aflu mai multe despre nevoia din spatele brief-ului și mai mult decât atât aș puncta și cât de important este să implici ambele părți în procesul de planificare.

Participanții la Modulul Digital #13, în clasa digitală

În ce a constat lucrarea ta finală? Cum a fost procesul, ce ai învățat lucrând la respectiva propunere și care a fost feedbackul primit?

Apropo de schimbare și de o piață dinamică, lucrarea mea finală a fost pe un brand nou pe piață ce urmează să schimbe felul în care facem shopping: The Outfit. Pentru mine a fost un proces foarte diferit față de ce fac de zi cu z și care m-a cam scos din zona de confort. 😀  Performance media este doar o mică parte din tot ecosistemul acesta digital, iar pentru lucrarea finală am trecut prin toți pașii: analiză, strategie, planificare și așa mai departe. Feedback-ul a fost plin de insights și mi-am luat din el multe lucruri pe care o să le folosesc pe viitor.

În această ediție am avut destul de mulți antreprenori, freelanceri – cum crezi că te ajută cunoștințele acumulate la Școală să dezvolți Mavericks, ca brand cât și ca business?

First of all, așa cum spuneam și mai devreme, școala m-a ajutat cu o structură și asta am încercat să facem și în Mavericks. Am aplicat o parte din cunoștințele acumulate inclusiv în zona de planificare și strategie a agenției de anul acesta și ne-am limitat doar în zona de comunicare a agenției. Am avut ocazia să înțeleg să fiu la aceeași masă cu clienți și cu alți oameni din agenții, iar discuțiile cu ei m-au ajutat să înțeleg cum se vede performance-ul în alte departamente sau la client și asta m-a ajutat inclusiv în relațiile cu clienții și partenerii noștri.  

Ne bucurăm mult de modul frumos în care a crescut Mavericks în ultimii ani, bravo!

Ne spui puțin și despre misiunea voastră educațională? Fără acte oficiale 😜 se pare că suntem parteneri în această călătorie: de a pune umerul la dezvoltarea viitoarelor generații, fie că vorbim de Pepiniera de Talente sau de Mavericks Digital Academy.

Învățarea face parte din ADN-ul Mavericks, așa că ne-am propus ca tot ce știm să dăm și mai departe. Aș putea spune că Mavericks a început ca o școală, iar primii absolvenți am fost eu și colegul meu de la începuturile agenției. Am început ca juniori în această poveste, am învățat bazele performance media acum 6 ani și am crescut frumos alături de agenție. Am testat mii de campanii, am lucrat împreună pe sute de clienți, am participat la cursuri, ne-am certificat și astăzi putem spune că suntem una dintre cele mai mari agenții de performance media din România. 

Dragoș a testat modelul acesta de învățare acum 6 ani cu noi, model pe care l-am aplicat ulterior pe toate generațiile care au venit în Mavericks. Am creat un program de onboarding de aproximativ 4 luni, program prin care pregătim specialiștii din agenție: zeci de traininguri, shadowing, dar și partea practică pe care o aplicăm direct pe conturi unde oferim feedback constant și lucrăm alături de colegii noștri. Model pe care l-am tot testat în tot acest timp, pe care l-am îmbunătățit de la sesiune la sesiune, iar acest model a fost și cel prin care am reușit să creștem atât de mult în acești ani. 

Am luat feedback de la colegi, am tot discutat cu clienți sau parteneri și am observat două mari nevoi în piață: nevoia de specialiști în performance media, dar și nevoia profesioniștilor de a înțelege mai bine ce presupune performance-ul.

De la aceste nevoi a început și misiunea noastră educațională să îi spun așa 🙂 După ce am acumulat toată experiența necesară și toate informațiile de care aveam nevoie, am început să construim în două direcții. Prima direcție este pregătirea studenților și a viitorilor specialiști prin programul Performance School, iar a doua direcție este de a face performance media uman pentru antreprenori și pentru persoanele care lucrează în ecommerce sau digital marketing. 

Cum spuneam mai devreme, ne-am dorit să dăm înapoi din cunoștințele pe care le-am acumulat pe parcursul timpului și ne-am gândit la studenți. Am fost și eu studentă și îmi amintesc că participam la toate prezentările și workshop-urile ce țineau de marketing sau digital pe vremea respectivă.

Îmi căutam o zona a marketingului online care să îmi placă, așa că participam la multe activități extrașcolare pentru a-mi găsi calea 😀 Eu sunt printre norocoșii care au dat din greșeală de performance media și de atunci am rămas prieteni, așa că ne-am gândit că am putea ajuta mai mulți tineri să-și găsească specializarea, așa cum a fost în cazul meu sau a colegilor mei. Știm și de nevoia mare de specialiști în performance, dar cum am putea avea specialiști, dacă tinerii încă nu cunosc atât de bine sau poate nu cunosc deloc ce înseamnă performance 🙂 De aici a pornit și ideea cu Performance School.

Performance School e un proiect dedicat studenților prin care îi învățăm bazele performance media: de la rolul performance în strategia de Digital Marketing, cât și cum să seteze o campanie, cum să scrie un anunț sau cum să analizeze rezultatele. Am încheiat prima sesiune de Performance School cu 22 de absolvenți din 24 înscriși, iar partea cea mai tare este că din mai până acum vedem un impact și în viața studenților care au participat alături de noi la proiect. Avem 3 colege care acum lucrează în Mavericks: două pe performance media și încă o colegă pe social media (asta apropo de a găsi specializarea cea mai potrivită pentru fiecare), iar pe lângă cele 3 colege, am discutat cu o mare parte dintre absolvenți și unii ne-au spus că s-au angajat la client sau chiar în alte agenții, ceea ce pe noi ne bucură extrem de mult și ne dovedește că acest proiect este unul ce contribuie la dezvoltarea generației de specialiști de mâine 🙂

Mavericks Digital Academy este un proiect pe care îl dedicăm specialiștilor de marketing și antreprenorilor, iar până acum am avut 4 ediții de succes. Abordăm performance media teoretic, dar și practic prin exemple și case study-uri. La MDA am reușit să aducem împreună specialiști din mai multe domenii sau arii de expertiză și ne bucurăm să vedem că există atât de mult interes în piață. După cele 4 ediții știm sigur că vrem să mai facem 🙂 

La voi cum e cu #WFH și work-life balance? Cum s-au așezat lucrurile și procesele după pandemie?

Noi din fericire suntem printre cei care putem să ne facem treaba de oriunde avem o priză și acces la internet. Înainte de pandemie în Mavericks aveam un program care se numea Mavericks Remote și puteai lucra câteva zile de oriunde din lume 🙂 Încă îl avem, iar o colega a fost luna asta remote în Madeira. Pe lângă zilele de #WFH colegii își pot lua pâna la 5 săptămâni de work remote. La noi lucrurile s-au așezat bine după pandemie (dacă putem să spunem așa), contextul ne-a împins să facem câteva schimbări de organizare internă, dar care credem că au fost în bine 🙂 De asemenea, echipa noastră a crescut mult în această perioadă, ba chiar ne-am deschis un birou nou în Brașov la începutul anului. 

Ne place să dăm mai departe vechilor și viitorilor colegi câte ceva. Ai vreo campanie, vreun case study smart – fie din zona de performance sau, mai broad, comunicare de brand în orice formă ar fi ea, pe care (ni) le-ai recomanda?

Nu sunt mare fan sport, dar mi-a plăcut mult asta:

Și o campania care mi-a plăcut mult în ultima perioadă din RO: 

Ce citește Andra Negru când pleacă în vacanță? 😀 sau preferă podcasturile?

Andra citește în vacanță beletristică, autobiografii și alte cele 🙂 Sunt toată ziua cu nasul în cifre, date, analize, așa că în timpul liber prefer să mă conectez cu personaje și povești.

Vrei să le transmiți ceva colegilor noștri de industrie – fie celor la început de drum, fie seniorilor? 

Sfatul meu este fiți deschiși 🙂 la schimbare, la testat, la învățat lucruri noi, la alte perspective și nu numai. 

Mulțumim, mult succes în tot ce îți propui și #NeverStopLearning! 

Articole similare

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele