Împreună cu BRAT și ARMA, am lansat în această iarnă Modulul Strategie și Planificare Media, dedicat tinerilor cu mai puțin de 3 ani de experiență în domeniu, inclusiv celor care sunt încă studenți.
Ideea noului modul a pornit printr-o serie de discuții informale între câțiva membri IAA România din sfera media iar echipa a lucrat peste vară la format și curricula pentru a-l demara cât mai curând.
Necesitatea creșterii unei noi generații de profesioniști media a fost insightul mobilizator, resimțit atât de agențiile de media tradiționale, digitale, de publisheri și de companii multinaționale.
Lucia Antal, Marketing Director PRO TV și Președinte al Asociației Române pentru Măsurarea Audiențelor (ARMA):
„Avem acces la informație oriunde ne aflăm. Avem acces la informație pe aproape orice dispozitiv: ceas, telefon, tabletă, laptop, televizor, radio. E la latitudinea noastră să filtrăm această informație și, pentru cei care lucrează în domeniu, să știe cum și unde să împartă informația pe care o au de comunicat, astfel încât să ajungă la publicul pe care și-l doresc.
Cred că acest modul este o oportunitate foarte bună pentru ca tinerii care sunt la început de drum în marketing să înțeleagă „culisele” și elementele esențiale pe care trebuie să le aplice într-o strategie corectă de marketing.”
Arina Ureche, Președinte al Biroului Român de Audit Transmedia detaliază
Industria de media și comunicare are nevoie de inovație, creativitate și multe date pentru a funcționa, pentru “a rezista” sau pentru a se dezvolta.
Pentru că industria nu doar să reziste, ci să se dezvolte, este necesar să atragă mai mulți oameni care înțeleg cum să obțină date de încredere și cum să scoată ce este mai bun din ele, combinând creativitatea, inovația și datele.
Este o meserie pentru oameni curioși din naștere, cu background tehnic, cu mintea deschisă și creativă. Modulul de Media își propune să le ofere acestor oameni informațiile esențiale pe baza cărora să își construiască o carieră.
Noțiunile și abilitățile pe care le vor deprinde cursanții
După absolvirea acestui modul studenții ar trebui să știe ce date sunt utilizate în general în industria de media și publicitate, cum verifică dacă sunt adecvate sau de încredere pentru obiectivul propus, cum să le utilizeze concret, vor înțelege cât de multe poți afla despre o categorie de oameni doar utilizând rezultate statistice.
Companiile din industrie ce trimit proprii angajați la acest Modul ar trebui să primească înapoi oameni care să înțeleaga ecosistemul datelor și modul în care funcționarea industriei pornește de la utilizarea acestora: analize de consum media sau de consumator, date de audiență, profile, structuri și afinități, istoric de consum, indicatori de performanță, campanii și planuri de media, și așa mai departe.
Mihai Trandafir, Managing Director Universal McCann, încheie subliniind oportunitatea profesională
Școala IAA și Modulul de Media, în mod particular, oferă studenților și absolvenților cu interes pentru zona de marketing și comunicare o sursă unică de formare, în care curricula și predarea se face de către un grup de profesioniști de cel mai înalt nivel, direct implicați în industrie.
În acest context aș sublinia în primul rând oportunitatea unică de orientare profesională, companiile reprezentate fiind de la agenții de media, companii digitale și de research, până la televiziuni de top, dar și organizațiile de research ale industriei. Practic giranții progresului în publicitatea media din România.
Trebuie menționat că modulul acoperă teoria strategiei și planificării media și abordează cazuri concrete de campanii, cu folosirea directă a tuturor tool-urilor industriei. Este cu adevărat o experiență unică pentru formarea specialiștilor media, aflați la intersecția dintre știință și artă.
Cursul este valoros de asemenea pentru toți oamenii de marketing și publicitate din agenții sau din companii cu departamente de marketing. Aceștia pot înțelege în mod direct care sunt standardele la care se poate face planificarea și evaluarea campaniilor, care este research-ul disponibil în industrie și care sunt bunele practici din domeniu.
Descoperiți pe îndelete modulul,
Scrieți-ne direct dacă aveți întrebări, și
#NeverStopLearning