Logo nouRO IAA school

De vorbă cu Alexandra Dimitriu despre Modulul Media

Alexandra Dimitriu, Chief Media Officer Publicis Groupe România, este unul dintre profesioniștii alături de care am construit Modulul Strategie și Planificare Media.

Prima ediție a Modulului Media tocmai s-a încheiat cu brio pentru cei 21 de participanți. Am luat-o, deci, pe

Alexandra, la câteva întrebări despre cum i s-a părut experiența…de această dată de cealaltă parte a catedrei, pentru că Alexandra e și alumni al Școlii IAA, Modulul Leadership.

Salutare! Ne poți povesti care a fost motivația ta de a te alătura Școlii IAA, la Modulul Media?

Am răspuns da, înainte să se fi terminat întrebarea. Și de abia apoi am listat multitudinea de motive care au stat la baza entuziasmului meu. 🙂

În primul rând, pentru că era nevoie. Ultima ediție a unei școli de media datează din timpuri imemoriale. Educație „formală” în acest domeniu practic nu există – cu excepția unor module/seminarii de media în cadrul câtorva facultăți vag de profil (i.e. SNSPA, Jurnalism).

În al doilea rând, pentru că reprezenta cadrul perfect în care puteam să molipsesc studenți, oameni din agenție la început de drum și clienți cu „microbul” media. O să fiu în permanență ambasadorul numărul 1 și cel mai mare „groupie” al acestui domeniu și al oamenilor minunați din agențiile de media. În mod special,

these days, nu cred să fie un loc mai mișto în toata industria de comunicare, din punctul de vedere al accesului la date și la toate inovațiile și dezvoltările din ecosistemul de comunicare, din punctul de vedere al perspectivelor și provocărilor.

În al treilea rând, mi se potrivește la nivel personal. Am fost profă în facultate și a fost minunat. De-a lungul anilor, în agenție, una dintre cele mai plăcute experiențe a fost cea de a învăța și de a fi învățată, așa că m-am bucurat nespus de crearea unui nou cadru pentru această pasiune.

Cum a fost pentru tine experiența de predare?

După primul curs, am scris un scurt post pe Facebook care sumarizează perfect experiența de predare, din prima zi în care ne-am cunoscut până în ultima zi, cea a examenului final.

De ce consideri necesar un modul de media pe piață ?

Pentru juniorii din agenție, pentru că oferă un cadru excepțional în care să înțeleagă the big picture. În care să pună în context fiecare excel muncit, fiecare spot corect plasat sau fiecare analiză de consumator.

Pentru studenți, pentru că oferă o șansă unică de orientare profesională, în contextul în care, așa cum am spus, practic nu există educație formală în mediul universitar în acest domeniu.

Li se oferă de fapt un sneak peak, un preview unic în culisele întregii industrii – client, agenție, furnizori de media, organizații profesionale.

Și în cazul clienților, cursurile oferă o perspectivă unica a proceselor, flowurilor din agenție, asupra dinamicii între cei mai importanți stakeholders – client, agenție, media & organizații de industrie.

Alexandra Dimitriu la catedra Modulului Media
Alexandra despre trendurile din industria de media
E ceva ce te-a surprins?

Evoluția fantastică a cursanților de la o întâlnire la alta. Au evoluat extraordinar, curs de curs erau mai buni, mai entuziaști, mai pasionați. Totul culminând cu ziua examenului final, când m-au impresionat prin nivelul prezentărilor, efortul și dedicarea din spatele fiecărui proiect, bucuria din ochii lor când vedeau fețele noastre strălucind de mândrie.

Cum a fost interacțiunea cu studenții ? Crezi că schimbul de informații a fost unul bidirecțional, au fost momente când ai simțit că înveți lucruri de la studenți ?

Interacțiunea a fost minunată. Și da, am avut multe de învățat de la ei. O să le fiu, însă, recunoscatoare, înainte de toate, că m-au învățat să fiu un profesor mai bun. Pasiunea lor m-a obligat, la fiecare curs, să încerc să fiu o versiune mai bună a mea.

Care au fost campaniile pornite din media din ultimii ani care te-au impresionat?

My all-times favourite – BING: DECODE JAY-Z (Droga5).

Recent, câștigătorul Grand Prix la categoria media – the Air Max Graffiti Stores (AKQA São Paulo).

Motto-ul Școlii este Never Stop Learning. Tu ce resurse folosești și ne poți recomanda ca să stăm la curent, să nu ne oprim din învățat – de la podcasturi, reviste print sau online sau newslettere?

Îmi place motto-ul acesta, s-ar putea să îl împrumut :). Mai ales că la toamnă voi fi în același timp și profesor la ediția 2 a modului de media și elev boboc la un curs postuniversitar.

Citesc regulat siteurile clasice

Sunt abonată la newsletterele de la eMarketer, Campaign, WARC, FOMO, knowhow centers de la Google & Facebook (i.e. youtubereview, Facebook Business).

Mai sunt abonată la noile aparute newsletters pe Whatsapp – de exemplu Social Smarts.

Mulțumim, Alexandra, mult succes în noul rolul de studentă postdoc!

Articole similare

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele